Youthfolklore

Trupa de colindători

În România, în perioada Crăciunului, colindele sunt cântate de o formație de colindători.

În comunitatea tradițională, grupul de colindători era format în principal din băieți necăsătoriți. În paralel cu aceștia, colindau și copiii, ierarhiile și regulile grupului lor reflectând la scară mai mică organizarea bandei de băieți.

Gașca era compusă din 10-20 de tineri și implica aproape în totalitate grupa de vârstă a băieților, care aveau un rol important în desfășurarea riturilor legate de sărbătorile de iarnă și, în același timp, a riturilor premaritale sau nupțiale.

Băieții care erau acceptați în bandă aveau vârste cuprinse între 14 și 21 de ani și erau, în principiu, necăsătoriți. La nivel regional, există și forme de colindat cu grupuri mixte de flăcăi și tineri căsătoriți sau bătrâni, uneori incluzând și fete.

Calitățile necesare pentru a fi inclus în trupă sunt, în general, statura atletică, ureche muzicală sau talent pentru dans, cunoașterea repertoriului trupei, care număra între 5 și până la 60 de colinde.

Tinerii se adunau în jurul datei de 15 decembrie, la începutul Postului Crăciunului, într-una din casele din sat, și puneau la punct repertoriul de colinde al trupei, pe care îl prezentau în perioada dintre Ajunul Crăciunului (24 decembrie) și Sfântul Ion (7 ianuarie).

În ziua de 6 decembrie (Sânicoara), după colindatul celor care poartă numele de Nicolae, a avut loc alegerea conducerii găștii. Feciorii se instalau pe toată perioada colindatului (între 6 decembrie și 7 ianuarie) în casa unuia dintre gospodarii satului, pentru care făceau în schimb diverse munci gospodărești: aduceau lemne, cărau apă, curățau grajdurile, tot aici se ținea și petrecerea de spargere a asediului , la care participa și gazda.

Grupul de colindători are obligația de a vizita toate casele din sat, fie în ordinea rangului gazdelor (începând cu preotul, primarul, învățătorul), fie luând fiecare gospodărie în parte.

În cazurile în care grupul de colindători nu era primit, băieții băteau toba pe dungă, se adresau gazdei cu strigăte stridente și chiar scoteau ușile din balamale.

Sources:
Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești, editura Univers, 1999;
Pavel Ruxăndoiu, Folclorul literar în contextul culturii populare românești, editura Grai și Suflet-Cultura națională, 2001;
Nicolae Constantinescu, Ioana Ruxandra Fruntelată, Modul de Folclor pentru Învățământul rural, 2006;
Rodica Colta, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, Editura Etnologică, 2017;
Narcisa Alexandra Ştiucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, Editura Cartea de Buzunar, 2006;
Monica Brătulescu, Colinda românească, editura Minerva, 1981;
Simion-Florea Marian, Sărbătorile la români, Editura Fundației Culturale Române, București, 1994;
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Editura Saeculum I.O., 1997.