Deochiul este o superstitie a poporului roman care spune ca, daca te miri prea tare de cineva, poti sa il deochi, adica, intr-un mod magic, sa ii faci rau. Printr-o privire foarte admirativa, sau din contra, printr-o privire plina de invidie, persoana privita poate sa fie “vatamata”, sa ii fie rau, din cauza privirii “insistente”. Deochiul se manifestă prin dureri de cap, greata, căscat continuu, febră la om sau plans neincetat, care nu trece orice ai face, la bebelusi. Ceea ce este specific deochiului este faptul ca acest rau incepe subit, fara nicio explicatie, si este destul de puternic – si pe cat de subit incepe, la fel de subit se si termina odata ce este descantat. Deochiul poate fi involuntar sau intenționat, însă efectele sunt identice și proporționale cu puterea invidiei sau a admirației.Se spune ca unii oameni se deoache mai usor, cum ar fi bebelusii, copiii si lauzele, dar nu numai. Si se spune si ca unii oameni au darul de a deochia mai usor, cu sau fara intentie: spre exemplu oamenii cu ochii verzi sau albastri, ori oamenii cu har.
Pentru a te feri de deochi, exista obiceiul de a purta un snur rosu la mana, o panglica sau un obiect vestimentar de culoare rosie – acest element rosu atragand “uitatura”, care isi “varsa” acolo energiile, persoana scapand astfel de raul deochiului. Din acest motiv, multi parinti pun bebelusilor si in ziua de azi cate un snur rosu la mana sau la picior (azi poate sa ia si forma unei bratarici) – pentru a nu fi deochiat copilul de privirile admirative ale celor ce il vad.
Tot pentru a preveni deochiul, atunci cand cineva se mira sau admira mult pe altcineva si ii este teama ca il va deochia, ii poate spune “Ptiu, sa nu te deochi”, “Sa nu-ti fie de deochi” sau “Sa te scuip sa nu te deochi” – scuipatul considerandu-se ca fereste de deochi.
In cazul in care cineva a fost deochiat, I se va spune un descantec de deochi. Exista multe descantece, diferite in functie de zona si chiar de omul care spune descantecul. Un element foarte important in ceea ce priveste descantecul de deochi, pastrat pana in prezent, este ca nimeni nu te poate invata versurile acestui descantec. Pentru a functiona, trebuie sa il “furi” – adica sa prinzi singur versurile atunci cand auzi pe cineva descantand. Ceea ce face acest lucru foarte dificil – si motivul pentru care putini oameni stiu sa descante – este faptul ca aceste versuri nu se rostesc cu voce tare de catre cei ce le cunosc deja, ci se susura, se murmura rapid in barba, facand extreme de dificil sa auzi vreodata aceste versuri, astfel incat sa poti sa le “furi” si sa poti astfel sa invetisi tu sa descanti, la randul tau. Pentru necunoscatorii acestor versuri cu puteri vindecatoare, descantecul este sa spui de 3 ori la rand, susurat, rugaciunea Tatal Nostru. La finalul, atat cel deochiat cat si cel ce i-a spus de deochi trebuie sa se mute din loc, sa lase energiile negative pe loc, acolo unde au stat ei asezati.
Un element interesant legat de acest descantec este cascatul. Exista mai multe variante: unele spun ca daca cel care spune de deochi incepe sa caste cat timp descanta, inseamna ca omul a fost, intr-adevar deochiat. O alta variant spune ca daca cel ce descanta incepe sa caste, iar cascatul se transmite si la cel deochiat, inseamna ca descantecul ajunge la cel deochiat si il va face bine. Apoi, cei doi (sau doar cel care a descantat) continua sa caste o vreme, pana ce efectul deochilui trece, deci si starea de rau a celui deochiat.
In unele zone, exista ritualui mult mai complexe pentru a descanta pe cineva, cum ar fi datul cu cenusa pe fruntea celui deochiat, in forma de cruce, ori prepararea a tot felul de “potiuni” sau mixturi, din ingredient cat se poate de variate si de neobisnuite (cum ar fi balega de cal ori de vaca, ori diferite plante, pe care in unele zone chiar cel deochiat trebuie sa le adune) pentru a-l unge pe respectiv pe frunte.