Youthfolklore

Caii lui San’ Toader

De Andrei Harnagea

In acest articol voi povesti despre un obicei din Huși, județul Vaslui. Părinții mei vin de la țară, ceea ce m-a făcut și pe mine să cresc mai mult pe la bunici, în satul din care ei provin.

La începutul primăverii era tradiție să merg la bunici, să petrec primele zile călduroase la țară. Una din sărbătorile cu care îmi aduc aminte cu drag este Sfântul Toader, sau, cum îi zicea bunica, Sân’Toader.

Sfântul Toader a fost un mare mucenic creștin care a fost ucis pentru credința sa în Hristos. Acesta este cinstit pentru o minune făcută la 50 de ani după moartea sa, sfătuind creștinii rămași fară provizii să nu cumpere mâncarea otrăvită din piață, ci grâu fiert cu miere: colivă.

Sfântul Toader pică în prima zi de sâmbătă din Postul Paștelui. Postul Paștelui este considerat a fi cel mai lung și aspru dintre toate cele patru posturi importante din an, ținând 40 de zile.

Femeile fac colivă de grâu și pomelnic cu cei adormiți și merg sâmbătă dimineață la biserică. Dupa slujba de Sfântul Toader preoții citesc pomelnicele iar femeile împart colivă pentru cei morți. Se spune că atunci când o parte din colivă este păstrată și mâncată peste an te apără de friguri.

O altă tradiție pe care mi-o amintesc cu mare admirație sunt întrecerile cu cai. Gospodarii își “înfrumusețează” caii, tându-le fruntea, împletindu-le părul și cozile. Se alege cel mai frumos cal. În acestă zi, flăcăii încalecă pe cai și se iau la întrecere în amintirea cailor Sfântului Toader, alergând după soare.

Sfântul Toader este o zi așteptată și de fete. Mamele care au fete le împletesc părul și le recită de trei ori o poezie: “Toadere, Sân Toadere, fă codița fetei cât codița iepei. Iapa ca bârna, fata ca sârma.”, imitând gesturile de hăițuire a calului. Fetele își despart părul cu cărare la mijloc, semn că pot fi invitate de flăcăi în hora satului.

Munca este interzisă în această zi. Spălatul rufelor este considerat mare păcat. De asemenea, rudele nu trebuie să se certe, pentru a nu avea un an plin de necazuri, iar părinții trebuie să petreacă mai mult timp cu cei mici.

Pentru mine, Sfântul Toader este o sărbătoare plină cu amintiri alături de familie. Este o zi în care contemplez tradițiile micului sat din care provin bunicii mei și cum s-au putut transmite până acum cu atât de mult respect.